Medicina moderna se poate mindri cu multe reusite, obtinute cu multa munca. Traim astazi mai mult decit strabunii nostri si ne bucuram sa ne vedem copiii ajungind sa aiba copii la rindul lor printre altele si datorita descoperirii antibioticelor sau perfectionarii medicinei de urgenta. Nu se mai moare ca inainte la virste fragede si nici dind nastere, dar sa nu uitam ceva : circa jumatate din aceasta izbinda se datoreaza si dezvoltarii igienei, ca sa nu mai vorbim despre razboaie, foamete sau frig care sunt fenomene mult mai restrinse ca altadata. Dar…este vorba intr-adevar despre o victorie ?
Omul este un sistem. Din orice perspectiva ai privi, creationista sau evolutionista, omul e cel mai complex nivel de existenta pe aceasta planeta : suntem structuri complicate in care cauta sa incapa atit biologicul comun celorlalte fiinte cit si un grad de constiinta avansat. Uneori acestea se lupta surd intre ele si ne dau bataie de cap dind nastere la patologii diverse, de la banale ulcere si dureri de cap la boli psihice grave. Nivelul nostru de constiinta ne da puteri dar si responsabilitati pe masura si cei care sunt inclinati spre a-si pune intrebari mai adinci realizeaza ca venirea noastra pe lume trebuie sa implineasca un scop mai important decit banalul de zi cu zi. Pentru aceasta, organismul nostru este si el « gindit » sa functioneze la parametrii optimi. In termeni tehnici, suntem niste « masini de curse » construite sa « tina » la solicitari neobisnuite, care ar fi de neconceput pentru o masina de clasa medie.
Asemenea oricarui sistem, am fost ginditi sa facem cumva fata la agresiunile mediului exterior : de cind ne nastem pina murim, asupra noastra actioneaza nenumarati « atacatori », de la cei fizici (temperatura, compozitia chimica, lovituri) la cei microbiologici (virusii si bacteriile de toate tipurile care populeaza, acum o stim, absolut orice spatiu) pentru a sfirsi cu cei emotionali. Fara un sistem complicat de aparare, organismul nostru ar fi nimicit din primul minut dupa nastere, si viata nu ar mai fi posibila pentru noi, oamenii. In homeopatie, numim aceasta « armata » a noastra Forta vitala. Desigur ca, dincolo de orice, este o forma de energie, caci acum stim ca energia este ceea ce anima intreg Universul.
Fiecare dintre noi ne nastem cu un anumit nivel al fortei vitale, in functie de mostenirea genetica pe care ne-o transmit parintii nostri sau de felul cum a decurs perioada intrauterina sau chiar nasterea insasi. Aceasta va fi insa slabita de-a lungul vietii de catre bataliile pe care organismul nostru va trebui sa le duca. Se considera ca, la scara unei intregi populatii, numai circa 5% au un organism atit de puternic incit sa faca fata la mai toate situatiile grele fara a se imbolnavi vreodata. Restul indivizilor vor suferi, intr-o masura mai mica sau mai mare de-a lungul vietii diverse tulburari si imbolnaviri.
In mod evident, cel mai eficient si natural mod de a pastra un organism intr-o forma cit mai aproape de ideal este sa ii respectam cit mai mult nevoile fizice si emotionale : ca atare, un individ bine hranit, odihnit, aflat intr-o stare de confort termic si nesupus unor stresuri emotionale extreme isi va conserva un timp mai indelungat capacitatile vitale si va lupta mai eficient contra agresiunilor bacteriene pe care nu le poate evita, imbolnavindu-se mai rar si mai usor.Adevarata preventie numai in asta consta.
Din pacate, insa, istoria medicinei a inversat aceasta ordine fireasca : aparuta in paralel cu epoca industriala, microbiologia a parut sa dea o explicatie “logica” notiunii de « boala » . Dintr-o data a aparut o cauza, si aceasta era straina de om. Poate ca nu intimplator acela a fost un moment de ruptura cu felul traditional de a privi omul, ca parte dintr-o lume unitara, care se supune acelorasi legi. Dintr-o data, omul a capatat iluzia ca poate avea putere asupra lumii exterioare : ca poate indeparta tot ceea ce ii provoaca de la disconfort la pericole reale pentru viata sa. Au aparut igiena si mijloacele de antisepsie ( dezinfectie). Initial, toate acestea au usurat eforturile oranismului uman si mortalitatea a scazut evident. Nu s-a mai murit la nastere din banale infectii puerperale provocate de manevrarea cu miini murdare. Chirurgia s-a dezvoltat vertiginos beneficiind de conditiile bune de asepsie si de dezvoltarea mijloacelor de resuscitare ca si de o anesteziologie mult mai rafinata ca istoricul whisky sau batista cu eter pe gura. Si, cindva la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Alexander Fleming a descoperit intimplator primul antibiotic (penicilina). Adevarata revolutie in medicina moderna atunci a inceput. Sunt cca 70 de ani de atunci. Speranta de viata a omului a crescut cu niste zeci de ani…si calitatea sanatatii lui s-a degradat la fel de semnificativ. Au aparut boli noi, cu evolutie lenta, majoritatea expresie a unui sistem imunitar ravasit : boli autoimune (in care organismul fabrica, anormal, anticorpi contra propriilor celule), SIDA, a crescut incidenta cancerului ( o alta dezordine imunitara, voi explica ulterior), boli alergice, boala Alzheimer etc si acestea au devenit extrem de raspindite in populatie. Incet-incet, omul a ajuns sa traiasca mai mult decit a sperat odata, dar conditionat de nenumarate tratamente, spitalizari, vaccinari. Ne e greu sa mai imaginam astazi un batrin fara « pumnul de medicamente » pe noptiera. La fiecare mic incident, de la o banala febra cu rosu-n git la lovituri sau diarei panica e totala : pacient si medic « pompeaza » in organism cele mai noi medicamente : antibiotice, antialgice, antiinflamatoare. Cum ne pierdem linistea noptilor sub povara grijilor, cum recurgem la somnifere. Anxioliticele sunt nelipsite din tratamentul oricarui ulcer, colite sau hipertensiuni. Orice eveniment tulburator care ne afecteaza dispozitia e intimpinat cu antidepresive. Menopauza, etapa normala in viata oricarei femei, e privita ca o boala si tratata hormonal.
Tot acest bombardament medicamentos nu marturiseste decit profunda neincredere a corpului medical in abilitatile innascute ale corpului nostru de a-si rezolva respectiva problema : ca exemplu, este ca si cum, vazind un om ca se ridica de pe scaun, primul lucru sari cu niste cirje ! Daca nu il lasi sa se ridice singur, in timp, musculatura picioarelor se va atrofia, iar cirjele ii vor produce si niste probleme la articulatiile umerilor !
Revolutia tehnologica a venit cu inventii uimitoare care i-au dat omului satisfactia ca poate controla si supune timpul si spatiul : de la nevoi vitale pina la placeri si fantezii , aproape totul a devenit posibil, si intr-un timp din ce in ce mai scurt. Ritmul vietii s-a accelerat exponential si omul a capatat impresia ca orice este posibil, depinzind numai de vointa LUI.
Omul modern doreste ce nu au visat macar strabunii lui, si o vrea ACUM. La fel de adevarat este si in privinta sanatatii : cel mai mic disconfort trebuie sa dispara imediat. Un rosu-n git nu trebuie acceptat nici o zi, iar tusea este inabusita pe data cu siropuri. Febra trebuie combatuta cu orice mijloace. De la copii se asteapta performante intelectuale la virste la care bunicii nostri se minunau de frumusetea unei gargarite sau aruncau cu pietricele pe strazi. Iar femeile, de cind si-au facut loc in lumea pina atunci numai a barbatilor, supraliciteaza negindu-si accesul la ceea ce au ele special – maternitatea !
Omul devenit astfel este doar un individ alienat, rupt de universul in care a venit, instrainat de propriile ritmuri care au fost gindite ca parte dintr-o pulsatie universala, din ce in ce mai speriat chiar de el-insusi, fiindca organismul uman nu poate fi « pacalit » : pe masura ce nu il mai respectam, el transmite semnale, si aceste semnale sunt ceea ce numim « simptome » sau chiar « boli ».
Unul dintre efectele frumoase ale tratamentelor homeopate este ca, actionind din interior, ajuta individul sa-si regaseasca propriile ritmuri si sa se inteleaga mai bine pe el-insusi. Il ajuta sa-si inteleaga boala si sa o « integreze » ca experienta de viata. Il linisteste si ii intareste increderea in fortele proprii. Il fac sa nu mai depinda de « ajutoare » externe, adica de substante chimice. Multi pacienti remarca o impacare cu sine si aceasta scadere a tensiunii psihice privitor la boala intareste efectul pozitiv. Multi se insenineaza descoperind cum « ciudatenii » pina atunci inexplicate si tinute ascunse isi gasesc rostul si uneori chiar dispar.
Spus in doar citeva cuvinte, homeopatia ne ajuta sa ne regasim atit unicitatea cit si acea parte din noi care functioneaza sinergic cu ritmurile naturii si sa ne sincronizam cu ea.